sâmbătă, 25 decembrie 2010

Voluntar .. în lumea celor singuri.

        Cu ocazia sfintei sărbatori a Crăciunului,noi,micii bobocei de la 9 I al "Colegiului Naţional Roman-Vodă" am decis să ne gândim şi la cei orfani sau singuri care nici nu îndrăznesc să viseze la cadouri,masă îmbelşugată sau braduţ .. aşa că am luat decizia să le facem o vizită copiilor de la centrul de zi "Iubire şi Speranţă" . La început a fost ideea iar mai apoi,totul a luat viaţă alături de dorinţa noastră arzătoare de a face fericite câteva din sufletele mici,neputincioase in faţa sorţii umile pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o ; Astfel că,în dimineaţa zilei de de 20 Decembrie,încărcaţi de jucării,hăinuţe si multe,multe dulciuri am poposit la centru. Nu mare ne-a fost mirarea la vederea chipurilor inocente care ne priveau cu atât drag,încât pentru o clipă uitasem că trăim în această lume. Totul era ca-ntr-un basm .. zeci de ochi luminoşi,zeci de copii pregătiţi să-ţi ofere oricând un strop din fericirea lor.







        Am plecat de acolo cu toţii plini de speranţă,cu inimile împăcate şi cu gândul că vom mai reveni în acel loc .. loc în care inima îţi tresare de bucurie ştiind că poţi să împarţi câte puţin din bucuria ta şi cu cei de langă tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu