vineri, 12 aprilie 2013

Unde pleci, Copilărie? Tu mai ai de stat aici.

     
         E 12 aprilie. În mai puţin de 12 ore trec la o nouă etapă din viaţa mea. Curând, mai curând decat am aşteptat să se întâmple, voi împlini 18 ani. În decursul timpului m-am gândit mult ce şi cum o să se-ntâmple, de parcă m-am aşteptat dintotdeauna ca în interiorul meu să se producă o adevărată transformare. Mă gândesc doar că mai am timp, câteva ore, să fac tot ce n-am făcut până acum. Dar e oare ceva ce să-mi fi dorit cu adroare şi să nu fi intreprins? La o scurta analiză a acestor 17 ani, constat cu încântare că nu.

        Să fie oare asta ultima zi de copilărie, urmând ca-n zilele ce urmează viaţa să-şi intre cum se cuvinte unui om .. matur .. în drepturi, sau totul va continua să fie la fel de lipsit de complicaţii majore ca până acum?

        Cineva mi-a zis de curând că împlinirea vârstei de majorat e o adevărată trecere la o nouă etapă; că de-acum în colo voi fi pe deplin responsabilă de faptele mele, că voi avea şi eu, alături de celelalte câteva milioane de alegători drepturi depline de vot, că am să răspund în faţa legii ca un adevărat cetăţean pe deplin capabil să-şi ispăşeasca pedeapsa cuvenită în cazul oricărei nelegiuri, de parcă şi începuseră să se deruleze-n faţa ochilor (încă de copil) scene dramatice de tot felul. În opinia altora, ăştia 18 ani nu reprezintă decât cheia deschiderii multor uşi; a cluburilor de tot felul, a motorului maşinii, sau capacelor de băuturi cu mult peste gradele la care -oficial- nu am avut acces până în prezent. Eu, personal, înclin să cred că astea-s glume departe demne de a fi luate-n seama. Recunosc, însă, cât se poate de cinstit că mi-e puţin teamă să dau piept cu viaţa în modul acesta atât de oficial, dar vreau să cred că în definitiv, lucurile de genul acestora n-au să mă afecteze atât de serios câtă vreme eu continui să fiu persoana de până acum.
        Şi dacă tot e să dezbat în propria-mi conştiinţă atât de acerb subiectul copilărie, opresc timpul în loc pentru câteva secunde, trag aer adânc în piept şi plec mai departe cu convingerea că nu-mi va fura nimeni NICIODATĂ bucuria de a fi copil şi mă încredinţez pe mine-n primul rând, dacă puterea de persuasiune nu vrea să mă ajute, că vârsta nu poate să schimbe nici personalitatea, nici oamenii din jur şi nici amintirile pe care le-am dobândit până acum.
        În încheiere, pentru că simt cumva o greutate în minus atârnând de sufletul meu doar scriindu-vă vouă, eu, Roxana, vă mulţumesc pentru cele câteva minute cât aţi poposit în căsuţa mea cu gânduri, mă înclin în faţa  anilor ce au trecut şi vă asigur de o continuitate a ceea ce am învăţat să fiu până în prezent, chiar dacă am crescut mare acum.