sâmbătă, 18 februarie 2012

Periplu in Universul Sufletului Meu ..

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe aceeasi etajera,
Pe care te-am lasat acum un an.

Iubire bibelou de portelan,
Obiect de pret cu smaltul neparat,
Ramai pe loc acolo unde esti..
Sa nu te misti!
Si daca ne iubesti-
O!.. daca ne iubesti cu-adevarat,
Asteapta-ne inca un an.
Un an macar..
Atat..
Un singur an. 
                                                ("Epilog sentimental" - I.M)  


Acum e ceasul care porunceste gandurilor sa vorbeasca in tacerea celor care le asculta! 

 
      Astazi ..
     Astazi ar trebui mai mult ca oricand sa fiu fericita. Astazi.. ar fi trebuit sa radiez, sa impart bucurie prin fiecare por, sa sar in sus si sa-mi dezmierd fiinta cu parfumul dragostei .. dar nu!  Dintre toate astea, mie imi ajunge doar sa ma gandesc la ce-ar fi putut sa fie si .. tot e prea mult. Acum scriu, nu pentru ca cersesc si nici nu vreau sa dramatizez. Scriu ..(pentru ultima oare aceasta poveste) pentru ca doar asta imi da iluzia ca o sa treaca. E ca si cum as avea nevoie de toate lacrimile din lume care sa-mi spele urma, dar ma rezum doar la un oftat prelung; Nu mai vreau varsare de lacrimi. Ca sa intelegi ce e in sufletul meu acum, ti-ar trebui probabil 1 001 nopti, ca-n romanul lui Geraldine M. dar n-am atata timp,deci .. o sa-ti spun o poveste. (Ma simt saraca in cuvinte, iar sfarsitul e departe de  a fi unul fericit.) 
       Intr-o zi,de mult (in vremuri indepartate), cand nu uitasem inca sa rad cu pofta si sa ma bucur cu frenezie, la usa Sufletului Meu, cineva, necunoscut pana atunci, batea cu putere. Cand am mers sa deschid, mi-am dat seama ca era Iubirea. Ma simteam deodata atat de aproape de fericire, incat parca imi venea sa o strang in brate. Nu mi-a spus nimic, dar am inteles ca vrea sa ramana si am poftit-o inauntru. La inceput, era atat de mica si insignifianta incat nu ii acordam atentie aproape deloc, dar totusi .. cu fiecare zi o simteam tot mai aproape si o vedeam crescand sub caldura acoperisului meu. 
      Uneori, cersea mangaiere aidoma unui caine huiduit si imi era atat de draga, incat speram sa nu ma paraseasca niciodata. Alaturi de ea, ma simteam puternica si in stare sa o apar de tristete sau de ura,la fel cum ea ma tinea pe mine departe de singuratate. Faceam echipa buna si tare ne mai era bine asa.
     Intr-una din dimineti insa, aud un ecou indepartat. Ma indrept involuntar spre usa. Iubirea disparuse. Caut in Inima apoi in Minte si in sfarsit in Suflet. Era peste tot, dar in acelasi timp nicaieri. Totul se petrece in tacere; Totul este nebulos si straniu. O vad; In locul in care am vazut-o acum un an. Aceeasi dar.. atat de "alta".
     Zeci de intrebari se ingramadesc nerabdatoare. Of.. atatea raspunsuri care ma proiecteaza dincolo de lumea mea. Inteleg, dar intelesul ma doare. O vad plecand si-mi pare rau. Ma simt neputincioasa. Mintea cade in genunchi si se taraste infricosata si supusa. Si oarba. Atatata parca de mana soartei, inchid usa cu putere si nadajduiesc sa nu o mai deschid multa vreme de acum inainte.. sau, cel putin nu celor care nu o merita. Mi se pare ca daca ar veni m-as vindeca. Dar la ce bun sa ma vindec ?! Nu vreau sa pretind ca practic.. de drag surad, cand, de fapt la fiecare pas sunt pe punctul sa cad in genunchi si sa urlu.
       Vreau doar sa cred ca data viitoare o sa fiu destul de puternica si ca o sa pot spune povestea asta ca si cum ar fi despre altcineva, nu despre mine. Ca data viitoare, o sa mangai cu un zambet trist o cicatrice, nu o sa apas fara mila pe o rana. 
      .. Sa nu ma-ntrebi de ce urasc ziua de joi sau .. de ce urasc sfarsitul dar nu-l urasc pe el. Sa nu ma-ntrebi! Nu conteaza.. cand si cum si de ce. Tot ce stiu acum e ca niciodata, dar absolut niciodata nu vreau sa ma mai simt asa. Nici macar in amintire.
      Acum, nu-mi ramane decat sa vindec rana asta, sa-mi gasesc stabilitatea emotionala de care am atat de multa nevoie, sa inspir aerul asta de nesfarsit si libertate, sa ma bucur din nou alaturi de cei care n-au uitat sa ma iubeasca si sa inteleg .. ce mai e de inteles.

P.S. Imi pare rau ca ti-am stricat calatoria spre visuri.