Magia  jocului

        Zambesc atunci cand vad un copil si totodata ma-ntristez la gandul ca uitam mult prea repede magia jocului.De ce atata graba ? Incotro alergam ? Unde vrem sa ajungem ? .. Usor,usor uitam cat e de bine sa fii copil,sa stii sa ceri cu insistenta ceea ce-ti doresti si sa fii pur si simplu multumit fara motiv.

        Cand esti copil totul e frumos. Cum am putea uita cat de jovial ne jucam cu papusi,ursuleti sau masinute ? Cele mai interesante si distractive erau jocurile cu prietenii,de-a vati-ascunselea,prinselea sau cu printi si printese fermecate,care ne poartau in lumi indepartate,nemaivazute. Incetul cu incetul,elementele de inedit si imginatie patrundeau in viata noastra ,atintindu-ne privirile ochilor nevinovati spre taramurile insorite din lumea jucariilor. Simtamintele acelor clipe pot fi mai usor imaginate decat descrise.

        Mi-e dor de nosalgia si totodata tacerea incordata cu care-l asteptam pe Mosul,prevestind o noua si lunga veghe de noapte-in lumina palida a sfarsitului de zi. Ce privelisti minunate pentru inima tanara a unui copil,expuneau in chip atragator magazinele de jucarii si bomboane,alcatuind cam tot ceea ce un Mos Craciun care se respecta ar trebui sa aiba asupra sa. Imi amintesc de vocea calda si plina de bunatate a mamei,care-mi oferea de fiecare data siguranta de sine si o divina intelegere,coborata parca din ceruri.

        Odata cu trecerea timpului,asa cum soarta ticluieste uneori, pierdem jocul,devenind sclavii propriilor noastre idealuri. Devenim prizonieri in cusca lumii materiale,tanjind dupa cat mai multa atentie din punct de vedere social. Atunci,incepe sa se auda apropiindu-se cu pasi infricosatori viitorul plin de greutati. In acel moment,cufundati in propria nefericire,noi-simpli calatori pe drumul vietii-imploram,furati de duiosia amintirilor,sa primim inocenta inapoi.. Acest moment survine atunci cand primele aventuri necugetate ale tineretii au trecut de mult,uitate intr-un colt pustiu de suflet.

        Calcand pe frunzisul vested al anilor ce au trecut,sufletul isi recapata tineretea,cladita acolo unde totul evoca antichitate. Atunci,pe fata ne apare umbra unui zambet inocent,jocurile copilariei nu ni se mai par atat de departe..si-inconstient-poate,traim iarasi la intensitate maxima,alaturi de nepoti,alaturi de cei dragi.

         Iar acum,la sfarsit,as vrea sa inchei cu o maxima data de un om mare : »Odata ce ai incetat sa fii copil,ai murit demult »

Roca Roxana-Raluca

Clasa a- 9-a I